România la Homeless World Cup,

Australia, Melbourne

1-7 decembrie 2008

de Mihai Rosuş

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să participăm ca reprezentanţi ai Românei în premieră la un Campionat Mondial al oamenilor de pe stradă sau dependenţi de alcool şi droguri. După un zbor de 30 de ore am ajuns la capătul lumi şi cum era de aşteptat tot lotul a fost uimit de frumuseţea acestui oraş (Melburne). Am avut parte de o primire caldă din partea organizatorilor şi încă din prima zi au fost foarte amabili cu noi. Condiţiile întâlnite acolo au fost ceva de vis, mai ales pentru aceşti tineri din cadrul lotului. Organizarea campionatului a fost peste aşteptările noastre şi s-a văzut încă o dată profesionalismul organizaţiei Homeless World Cup.

Din păcate, lotul nostru nu a avut timp să se acomodeze cu fusul orar, dar nici cu regulile fotbalului de stradă aşa că primele meciuri le-am pierdut cu mare uşurinţă (am fost echipa cu cele mai multe penaltiuri acordate echipei adverse din cauza ca am intrat în careul nostru) dar încet, încet ne-am revenit şi am început să câştigăm şi noi. Până la urmă am ajuns să jucăm finala în Cupa BigIssue care din păcate am pierdut-o în faţa Mexicului.

Concluzia. Am învăţat multe la acest campionat şi am legat relaţii noi cu multe echipe.

După 10 ani de muncă, mi s-a împlinit şi mie un vis de a reprezenta România cu copii străzii la un campionat mondial al oamenilor fără adăpost. E o bucurie imensă la intonarea imnului. Îţi dai seama că echipa de 10 persoane reprezintă 22 de milioane de români. A fost o experienţă de neuitat şi sper că se va repeta şi la anul în Italia.

De asemenea, am auzim multe mărturii care m-au impresionat.

Pentru a vă face o idee despre ce a însemnat această participare la campionatul mondial de Fotbal de stradă pentru componenţii lotului româniei vă prezint câteva dintre impresiile lor:

Kostity Claudiu: Pentru mine acest turneu a fost un vis. Am văzut o altă lume şi îmi pare rău că m-am întors din nou în ţară, m-ai ales că românii de acolo au fost alături de mine şi mi-au arătat o dragoste aparte comparativ cu românii din ţară.

Bereghi Vasile: Dacă nu aveam copilul nu mă întorceam înapoi. M-am înprietenit cu românii de acolo. E o altă lume. Sper să mă duc la şcoală şi să-mi fac şi eu o meserie şi, de ce nu, într-o zi să ajung din nou în Australia şi să lucrez.

Calancea Paul: Când am fost selectat şi mi s-a spus că plec în Australia a fost pentru mine o mare bucurie, de fapt nici nu ştiam unde e Australia pe hartă, dar când am ajuns acolo am fost şocat de cum s-a comportat oameni cu noi şi cum ne-au privit. Am fost şi noi trataţi ca adevăraţi Campioni.

Podina Daniel: Când am ajun acolo am amuţit de uimire şi trebuie să recunosc că nu am mai vrut să mă întorc înapoi, pentru că acolo am văzut o alta lume. Îmi pare rău că m-am întors, mai ales că aici nimeni nu îmi oferă un loc de muncă, şi trăiesc de azi pe mâine.